Klopp, rol de pacificator. "M-am folosit de experiența mea și am încercat să-l calmez pe De Zerbi"

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Klopp, rol de pacificator. "M-am folosit de experiența mea și am încercat să-l calmez pe De Zerbi"

Brighton - Liverpool 2-2
Brighton - Liverpool 2-2AFP
Juergen Klopp a adoptat rolul de pacificator duminică, când managerul lui Liverpool a intervenit pentru a-l liniști pe antrenorul celor de la Brighton, Roberto de Zerbi, în timpul unui schimb de replici cu oficialii de pe marginea terenului.

De Zerbi a primit un cartonaș galben din partea arbitrului Anthony Taylor în minutul 69 pe Amex Stadium pentru protestele sale, în timp ce Brighton nu a primit un penalty după ce șutul lui Kaoru Mitoma a lovit brațul lui Virgil van Dijk de la Liverpool.

Managerul italian a continuat să protesteze după ce a primit cartonașul galben, înainte ca Klopp să intervină și să încerce să îl calmeze.

"În momentul în care a devenit puțin revoltat, m-am folosit de experiența mea și am încercat să-l calmez", a declarat Klopp, în vârstă de 56 de ani, care a avut el însuși numeroase conflicte cu arbitrii în trecut.

"Am văzut că dacă trec printr-un astfel de moment, s-ar putea să nu mă calmez și să merg mai de parte. Cred că a fost aproape de asta și am încercat să îl calmez. Nu sunt sigur dacă a avut nevoie sau nu, îl puteți întreba. Mi-a spus ceva despre penalty, dar nu aveam nicio idee despre ce vorbea. Cred că a vrut un penalty..."

Întrebat despre incident, De Zerbi a declarat: "Nu am avut timp să discutăm despre asta cu el. Îl iubesc pe Klopp și poate să facă ce vrea, pentru că am un mare respect pentru el și îl consider unul dintre cei mai buni antrenori din lume".

"Îmi place comportamentul său și când spune ceva, 99 la sută din timp sunt de acord cu el. Am avut un penalty clar. I-am spus arbitrului, cred că într-un mod civilizat, ceea ce am crezut".