Selecționata Noii Zeelande, nemulțumită de arbitraj. Oficialii cer explicații

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Selecționata Noii Zeelande, nemulțumită de arbitraj. Oficialii cer explicații

Noua Zeelandă a fost învinsă de Africa de Sud, scor 11-12
Noua Zeelandă a fost învinsă de Africa de Sud, scor 11-12Profimedia
Selecționata Noii Zeelande, nemulțumită de prestația lui Wayne Barnes în timpul finalei Cupei Mondiale, pierdută la limită de "All Blacks" în fața Africii de Sud (11-12), a cerut explicații din partea World Rugby în legătură cu anumite decizii ale arbitrului englez.

Finala de sâmbătă de pe Stade de France a fost marcată de patru cartonaşe galbene, unul dintre ele transformat în roşu, în cazul căpitanul All Blacks, Sam Cane, pentru un placaj neregulamentar.

În urma acestei eliminări, Noua Zeelandă a fost nevoită să evolueze mai mult de jumătate din meci în 14 jucători.

"Am trimis o serie de fişiere la World Rugby, pentru ca ei să facă unele comentarii. Sperăm că o vor face", a declarat selecționerul neozeelandez Ian Foster, citat de Le Figaro.

Căpitanul sud-african Siya Kolisi a primit un cartonaş galben la cinci minute după debutul reprizei secunde, pentru un placaj similar cu cel al lui Sam Cane, dar a putut revenit în joc, spre deosebire de neozeelandez. "All Blacks" au fost afectați şi de faptul că un eseu înscris de Aaron Smith a fost anulat de arbitrajul video pentru un fault comis în cealaltă parte a terenului.

Foster a refuzat să comenteze secvențele jocului care au fost de interes deosebit pentru echipa sa: 'Oh, cred că le poți ghici', a spus el.

Finala Cupei Mondiale a fost ultimul meci al lui Ian Foster ca selecționer al Noii Zeelande, locul său urmând să fie luat de Scott Robertson.

După întoarcerea în Noua Zeelandă, una dintre ultimele misiuni ale lui Ian Foster va fi să facă un bilanț a performanțelor All Blacks cu staff-ul său, fără jucători. "Probabil că nu se va face oficial (cu jucătorii). Cu siguranță voi fi eu şi staff-ul meu", a spus el.