Jaqueline Cristian, revenire de senzație după ce adversara ei a avut două mingi de meci

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Jaqueline Cristian, revenire de senzație după ce adversara ei a avut două mingi de meci

Jaqueline Cristian, la un pas de tabloul principal de la Roma
Jaqueline Cristian, la un pas de tabloul principal de la RomaProfimedia
Jaqueline Cristian (68 WTA), favorită principală în calificările Openului de la Roma, s-a calificat în actul final după o revenire spectaculoasă în meciul cu Hailey Baptiste (106 WTA).

Jaqueline Cristian - Hailey Baptiste 4-6, 7-5, 6-3

Cristian a pierdut primul set la patru, iar în al doilea act a fost condusă cu 3-0, înainte de a reveni în joc. Condusă cu 4-5 în setul secund, Jaqueline a reușit să salveze două mingi de meci pe propriul serviciu, pentru ca apoi să trimită partida în decisiv. 

Ultima parte a meciului a fost sub semnul echilibrului, fiecare jucătoare reușind să-și câștige primele două servicii. Jaqulien a forțat apoi și s-a distanțat la 5-2, reușind să închidă partida în cele din urmă cu 6-3 în setul decisiv. 

Jaqueline Cristian
Jaqueline CristianFlashscore

Jaqueline Cristian va juca împotriva franțuzoaicei Varvara Gracheva (88 WTA) pentru un loc pe tabloul principal de la Roma.