FC U Craiova, în căutarea unui loc de play-off/Liderul Farul se deplasează la UTA
FC U Craiova - CS Mioveni, de la ora 18:00
Cu 4 etape rămase de disputat până la încheierea sezonului regulat, FC U Craiova are nevoie disperată de puncte în speranța că va putea prinde ultimul loc care să o ducă în play-off. Pentru asta, oltenii trebuie să urce o poziție în clasament, în prezent fiind pe locul 7, la 5 puncte de Sepsi.
Trupa lui Nicolo Napoli se află într-o formă excelentă, formația din Bănie înregistrând trei victorii consecutive în Superliga, în care au marcat 9 goluri și au încasat doar 2 (5-0 cu U Cluj, 2-1 pe terenul lui Rapid și 2-1 acasă cu Voluntari).
Atacantul argentinian Juan Bauza și mijlocașul francez Yassine Bahassa pot fi considerați jucători cheie pentru FC U Craiova, aceștia participând activ la recentele succese înregistrate de olteni.
Cu toate astea, există 3 factori care dau totuși emoții trupei lui Nicolo Napoli.
Deși ocupă ultimul loc în Superliga, CS Mioveni este neînvinsă de când pe banca lor a venit Nicolae Dică. În ultimele 5 meciuri de campionat, argeșenii au adunat 9 puncte și arată un fotbal diferit în fața adversarilor.
Mioveni vine după trei rezultate consecutive de egalitate, în ultima rundă argeșenii reușind să scoată acasă o remiză albă cu Rapidul lui Adrian Mutu.
Dică are ca obiectiv salvarea echipei de la retrogradare, spunând înaintea acestui duel faptul că orice punct este important pentru echipă. Așadar, în cazul unui succes sau al unui rezultat de egalitate, Mioveni ar ajunge la 7 partide consecutive fără înfrângere în campionat.
Cea de-a doua problemă pentru olteni ar fi istoricul recent din meciurile directe dintre cele două formații. Din 5 partide, FC U Craiova nu a reușit să câștige nici măcar un meci împotriva lui Mioveni.
În final, trebuie menționat din nou faptul că oltenii sunt nevoiți să joace partida de acasă fără spectatori, în urma scandalului produs de fanii olteni la meciul cu Sepsi.
UTA Arad - Farul, de la ora 20:30
UTA Arad are o misiune grea de îndeplinit pe teren propriu, acolo unde întâlnește liderul din Superliga, Farul, care își dorește cât mai multe puncte pentru a lua avans în fruntea campionatului în fața CFR-ului.
Arădenii ocupă în acest moment penultimul loc în Superliga, având 24 de puncte în 26 de etape. În ultimele 5 partide, UTA a obținut o singură victorie (3-1 cu Botoșani), formația lui Laszlo Balint înregistrând o remiză albă pe terenul celor de la Hermannstadt în ultima etapă.
De cealaltă parte, Farul vine după un meci în care a arătat o formă foarte bună, reușind victoria cu 2-0 împotriva Petrolului.
Denis Alibec ar putea pune probleme serioase defensivei arădene, întrucât atacantul se implică foarte mult în faza de construcție a constănțenilor și are 11 goluri înscrise și 5 pase decisive în prezent.
Într-o conferință de presă susținută joi la Farul TV, managerul Gheorghe Hagi a spus că întotdeauna când cele două formații s-au întâlnit, jocul a fost unul echilibrat, fapt confirmat de istoricul recent al ultimelor meciuri directe.
Citește si: Gheorghe Hagi, despre duelul cu UTA: ”Întotdeauna am avut meciuri echilibrate”
De asemenea, Hagi a menționat că Tudor Băluță nu va face deplasarea la Arad, mijlocașul fiind lăsat să se odihnească după o perioadă în care a adunat multe minute de joc.