Antrenorul Csikszeredei nu e încântat de adversara de la baraj: ”Sunt puțin supărat”
Robert Ilyeș, antrenorul celor de la Csikszereda, nu a fost, însă, prea încântat când a realizat cine va fi viitorul adversar, dar spune că echipa sa își va juca șansa.
”Eu îmi pun mari speranțe. Zic că dacă am juca primul meci acasă ne-ar avantaja, să luăm o opțiune pentru retur. Suntem conștienți că vom juca împotriva unuia dintre cele mai titrate echipe din România. Asta e! Vom vedea ce se întâmplă. Nu pot să spun dacă Dinamo e favorită. Sunt puțin supărat. Mi-aș fi dorit să nu jucăm cu Dinamo”, a spus Robert Ilyeș, potrivit Fanatik.
Luni, 13 mai, de la ora 11:00, va avea loc tragerea la sorți prin care va fi stabilită ordinea disputării jocurilor de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga 1.
Barajul se va disputa în dublă manșă.
Meciurile tur vor avea loc vineri, 17 mai, respectiv luni, 20 mai, ambele fiind programate de la ora 20:00. Partidele retur se vor disputa o săptămână mai târziu.