Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Manchester City și Arsenal, duel de la distanță pentru supremația în Premier League

Costel Demian
Manchester City și Arsenal, duel de la distanță pentru supremația în Premier League
Manchester City și Arsenal, duel de la distanță pentru supremația în Premier LeagueProfimedia
Liderul Manchester City joacă în deplasare la Everton, în timp ce Arsenal primește vizita lui Brighton. Ambele partide sunt extrem de dificile, în condițiile în care Everton este implicată în lupta pentru evitarea retrogradării, în timp ce Brighton trage pentru locurile europene.

Everton - Manchester City, ora 16:00

După șapte jocuri fără victorie, Everton a câștigat în mod surprinzător la Brighton în etapa trecută, cu un scor categorie 1:5. A fost prima dată de la Boxing Day 2018 când Everton a marcat de cinci ori într-un meci în deplasare. 

În ciuda acestui succes, Everton se află în continuare în zona retrogradării. După City, echipa va juca împotriva lui Wolves și Bournemouth. Sean Dyche va spera ca echipa sa să repete jocul bun din etapa precedentă, în condițiile în care Everton este prima deasupra liniei retrogradării, la doar un punct în fața lui Leeds și de Leicester (care va juca luni cu Liverpool). 

City este favorită clară în această partidă, reușind să câștige și 10 din ultimele 12 meciuri directe. Cu toate acestea, Pep Guardiola poate decide să-și odihnească o parte din jucători pentru returul de foc din semifinalele Champions League, unde va juca miercuri cu Real Madrid (1-1 în tur, pe Bernabeu). 

Rezultatele ultimelor meciuri directe
Rezultatele ultimelor meciuri directeFlashscore

City are un punct avans în fața lui Arsenal și un meci mai puțin. Partida restantă este însă una dificilă, cu Brighton, care va întâlni chiar pe Arsenal în această etapă. 

Absențe în cele două echipe:

Everton: Seamus Coleman (accidentare genunchi), Ben Godfrey (accidentat) și Ruben Vinagre (accidentat). Manchester City nu va putea conta pe: Nathan Ake (accidentare musculară) și Benjamin Mendy (suspendat).

Arsenal - Brighton, ora 18:30

La momentul startului partidei, jucătorii lui Arsenal vor știi deja rezultatul înregistrat de contracandidata la titlu, Manchester City. Indiferent însă de rezultatul din acel meci, tunarii au doar varianta victoriei dacă vor să rămână în lupta pentru titlu. După ce au trecut de Chelsea (3-1) și Newcastle (0-2) în ultimele două etape, jucătorii lui Arteta sunt pregătiți pentru duelul cu Brighton, o echipă în formă care aspiră la calificarea în cupele europene.

Ultimele două partide directe de pe Emirates nu sunt însă o amintire plăcută pentru Arsenal, Brighton reușind să se impună de fiecare dată. 

Ultimele rezultate directe
Ultimele rezultate directeFlashscore

După înfrângerea dură suferită pe teren propriu cu Everton (1-5), Brighton vrea să-și ia revanșa și să bifeze un nou rezultat pozitiv pe Emirates.

Absențe în cele două echipe

Arsenal nu îi va putea folosi pe: Mohamed Elneny (lovitură), William Saliba (accidentare la spate), Takehiro Tomiyasu (accidentare genunchi).

De la Brighton vor lipsi: Adam Lallana (accidentat), Tariq Lamptey (accidentare genunchi), Jeremy Sarmiento (accidentare gleznă) și Joel Veltman (accidentare musculară).

Clasament Premier League înaintea meciurilor de duminică
Clasament Premier League înaintea meciurilor de duminicăFlashscore