Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

AC Milan şi-a deschis un sediu la Dubai pentru milioanele de fani din Orientul Mijlociu

AC Milan
AC Milan Profimedia
AC Milan şi-a deschis un sediu la Dubai pentru a-şi consolida legăturile cu partenerii săi din Orientul Mijlociu şi a profita, în acelaşi timp, de oportunitățile comerciale din regiune, a anunțat luni clubul italian de fotbal, citat de Reuters.

Zona Golfului este din ce în ce mai importantă pentru fotbalul mondial, în condițiile în care state bogate în petrol, precum Emiratele Arabe Unite şi Qatarul, au cumpărat cluburi de nivel înalt, precum Paris Saint-Germain din Franța sau Manchester City din Anglia.

De asemenea, au adus în ligile locale de fotbal jucători de top precum portughezul Cristiano Ronaldo sau francezul Karim Benzema, care joacă în Arabia Saudită, în timp ce Qatarul a găzduit ultima ediție a Cupei Mondiale.

De altfel, Supercupa Italiei dintre rivalele Inter Milano și AC Milan s-a jucat în ianuarie în Arabia Saudită.

Milioane de fani în zona Golfului 

AC Milan a anunțat anul trecut că intenționează să deschisă un birou în Emiratele Arabe Unite, precizând că are 2,5 milioane de fani în Orientul Mijlociu.

În Emiratele Arabe Unite se află principalul partener al clubului AC Milan, Emirates, compania aeriană emblematică a emiratului Dubai, care sponsorizează gruparea 'rossonera' din 2007 şi al cărei logo se află pe tricourile jucătorilor milanezi din 2010.

Deschiderea sediului din Dubai este un pas suplimentar în dezvoltarea clubului AC Milan sub conducerea firmei americane de investiții RedBird Capital Partners, care a achiziționat septupla campioană a Europei în 2022, în cadrul unei tranzacții în valoare de 1,2 miliarde de euro.

AC Milan a cucerit ultimul său titlu de campioană a Italiei în 2022, iar în prezent se află pe poziția a treia în Serie A.