Joacă împotriva lui Nadal la 16 ani! Partida vieții pentru un adolescent american la ATP Madrid
După o accidentare care l-a ținut departe de teren mai bine de trei luni, Rafael Nadal a revenit în circuit la ATP Barcelona, unde a fost eliminat în turul al doilea de Alex de Minaur.
Multiplul campion de Grand Slam îl va avea ca adversar în primul tur la ATP Madrid pe Darwin Blanch, locul 1028 ATP, un tânăr de doar 16 ani.
Acesta a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care nu și-a putut stăpâni uimirea când și-a aflat adversarul de la Caja Magica.
Blanch s-a născut în 2007, doi ani mai târziu după ce Rafael Nadal câștigase primul său titlu la Roland Garros.
Diferența de vârstă între cei doi este de 21 de ani.
Adolescentul se află la doar al doilea turneu ATP în scurta sa carieră,
În absența lui Novak Djokovic, principal favorit la Madrid este Jannik Sinner.
Italianul este pentru prima oară cap de sere numărul 1 la un Masters.
Dacă va câștiga turneul din Spania, italianul se va apropia de sârb în clasamentul ATP și l-ar putea chiar depăși după turneul de la Roma.