Surpriză la turneul de la Madrid! Grecul Stefanos Tsitsipas, eliminat de numărul 118 ATP
Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona, a fost eliminat din debutul său la turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.877.020 de euro, fiind învins în turul secund de brazilianul Thiago Monteiro (118 ATP), care s-a impus sâmbătă în două seturi simetrice, 6-4, 6-4.
Grecul de 25 de ani, dublu finalist de Mare Şlem, se afla în capitala Spaniei după zece meciuri câştigate din 11 pe zgură în 2024. Singura sa înfrângere a intervenit în finala de la Barcelona, duminica trecută, în fața norvegianului Casper Ruud.
Cu o săptămână înainte, el câştigase al treilea său titlu la un Masters 1.000, al treilea la Monte Carlo după cele din 2021 şi 2022, tot în fața norvegianului Casper Ruud.