Jaqueline Cristian, învinsă de Danielle Collins în turul al treilea la Madrid
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de americanca Danielle Collins cu 3-6, 6-4, 6-1, duminică, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro
Jaqueline Cristian (25 ani, 73 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după două ore de joc în fața celei mai în formă jucătoare din circuit, care a ajuns astfel la 15 victorii consecutive (titluri câştigate la Miami şi Charleston).
Românca a câştigat primul set, cu 6-3, iar apoi a jucat de la egal la egal cu adversare în actul secund, diferența fiind făcută de un break al americancei în ultimul ghem (4-6). Collins (30 ani, 15 WTA), autoare a 8 aşi, a reuşit să facă diferența în setul decisiv, pe care şi l-a adjudecat cu 6-1.
Jaqueline Cristian va primi un cec de 51.665 de euro şi 95 de puncte WTA pentru evoluția sa.