Universitatea Craiova obține o victorie chinuită pe terenul ultimei clasate
Alexandru Cîmpanu a marcat singurul gol al partidei în minutul 41, cu un șut din marginea careului.
Universitatea, la primul meci cu Dragoș Bon antrenor interimar, după demisia lui Mirel Rădoi, a obținut o victorie chinuită, fiind dominată în ultima parte a meciului de către argeșeni, care au avut o bară, prin albanezul Blerim Krasniqi, cu zece minute înainte de final.
Universitatea venea după cinci meciuri fără victorie în toate competițiile și trei în campionat (două egaluri și un eșec).
„Sunt foarte bucuros că am reușit să aducem victoria, nu era un moment foarte fericit pentru noi. Tot ce s-a întâmplat le-a scăzut moralul. Am făcut acest pas înapoi de teamă, să nu greșim, să nu luăm gol. Nu e ușor să treci peste despărțirea de antrenor. Nu a fost un joc spectaculos, dar au fost importante cele 3 puncte”, a declarat interimarul Dragoș Bon la Orange Sport.
”Mai avem un joc, trebuie să câștigăm, apoi vom trage linie și vom vedea ce trebuie pus la punct în ianuarie. Ne lipsesc jocurile, a fost o pauză mare.”
”Au dat totul până la ultima picătură. Am făcut tot ce a depins de noi. Noi pregătim jocul cu Chindia, apoi conducerea va face un plan, un proiect, sper să se ia cea mai bună decizie pentru club, pentru suporteri. Am văzut că au fost supărați, noi am încercat să îi facem fericiți, să câștigăm”, a adăugat Dragoș Bon.
În tur, Universitatea s-a impus tot cu 1-0. Craiovenii ocupă în prezent locul 4 în clasament, cu 35 de puncte, unul mai mult decât Rapid, care va încheia etapa cu un meci împotriva Petrolului Ploiești.
CS Mioveni rămâne cu o singură victorie în acest campionat, iar în ultimele 11 etape are doar două puncte obținute și ocupă ultimul loc în clasamentul Superligii.